„Figură paradigmatică a poeziei actuale, posesor al unei opere durabile, de o forță a expresiei vizionare ieșite din comun” - Marin Mincu


[ bio-bibliografie ]
[
referinte ]
[
texte alese ]
[
galerie foto ]
[
carte de oaspeti ]

 

Pudio Ghebeleisls, puternicul zeu al decenței puterii

 

   Preambul Dacă ați fi fost mai decenți cu privire la originea voastră romană și mai potoliți în ceea ce este sau vă închipuiți monoteismul, energiile noastre intelectuale ar fi regăsit lumea străbunilor cu adevărat și neprofanată de tot felul de adopțiuni de forme fără fond.  Dovezile sunt la un lat de pâlmă. Azi să va prezint tabletele Rosetti, să vedeți ce lumina vi s-a furat.

            Dixit Tabula: “Pudio Ghebeleisis – Salmosis Uninominatus idem iudem Levi Samule”  despre puternicul, decentul Ghebeleisis-Salmosis Uninominatul (într-un cuvânt): Mii – Milioane de Militari Idoli și Asemenea cu Levi – Samuel, Iudeu. Alo, Tanti Academia, ceva mai clar decât asta ai citit undeva? Despre obiectul în cauză, Tableta Rosetti nu mai dau vorbe la gâște. În “Cogaioanele – Munții Marilor Pontifi”, dacă nu afuriseați cu monstruosul complot al tăcerii, ignorând cu barbară invidie munca de-o viața de om, ați fi fost la clar. Mai lăsați dracului cărțile duhnind a tămâie și smirnă (laudă și supunere), citiți-le pe acelea de le-au înecat popii în pucioasă. Ați intrat în polemici de festival “Cântarea României” cu maghiarimea ofuscată de propriile-i complexe de origini și vă legați cu lanțurile de Columna Traiana – un fals imperial. Gâfâiți fericiți pe gloabele voastre de origine traiană!

 

      1. Lumea și țările mele prin anii 10000, în sus și in jos  Mai întâi numele semnelor: sigla mistică a Misterelor Feciorilor Țapi cu Feciorii Cerbi, cu Feciorii Lupi și alte fiare heraldice. Li se adaugă Figurile celor câte trei bărbați: saliul, preotul, magistratul, susținători ai puterii publice, asemenea cu Samuel, magistrații, cei ca Levi, preoții din tată în fiu și cei ca și David, bazileii și poeții. Ei au cunoscut apoteoza în teritoriu prin conceptul topoilogoi, adică numele lor au fost atribuite locurilor, apelor, colinelor și munților Cogaioane, comunele pastorale și agrarii Cimeriene, hiperboreene. Portretele lor au fost modelate în statuetele din colecția poetului, așezate pe movilele funerare Kimiteres –pământurile țărilor cimeriene, iar cei mai de început, fondatorii de ginți, de cutume și bărbații armelor, au fost răsplătiți prin modelarea chipului lor asupra piscurilor cele mai proeminente ale spațiului străbun. Ei erau “Munții – Preoți Mari!”. Și iarăși numele semnelor: figurile din atriumul grotei cu cei trei Stâlpi, bărbați transfigurați, pe statura morală a cărora se sprijină misterele agrarii ale grânelor, consacrate lui Samolsis-Ghebeleisis, Zame-Agrestos și Armis-Sarmis. Iată-i înregistrați de Sigla Sanctuar și Fibulă, a XIII-a, din Tableta Medalie Rosetti: Zamoslis Samaș Sima De Apa Maris și de Apa Marița, Syrma Apșania Asanis De Apșa Oașului, Smara Blașa Maris. Ei sunt samolșii, salii strămoși ai apelor, garanți ai cutumei cu privire la dreptul adăpării turmelor, în tot spațiul cimerian de la Marea Baltică până în Mycene.

            Le urmează în apoteoză Sabaziile Elese Alese de Sabazius: Syria Slama de Apa Mislei și de Apa Sabarului; Sybila Armis De Apa Tisei până la Apa Cea Mare (Lacul Meotis). Vin toți, toate la Apa Mare în misiunea Sâmbrei Simbriei să depună sub Pomul lui Armis, cel de aramă, marama cu mărul de aur, ca dovadă a descendenței neamului lor din Vârsta de Aur a Zeilor strămoși, după ce au trecut pe la Apa Maris la megalitele de la Tărtăria. Simeria Syria De Apa Maris din partea gintei Ramșii Cimerieni plecată de la Simeria și de la Șiria, cetăți agrar-pastorale de Ardelis – ogoare de pădure arsă, curături sau lazuri. Urmează Marea Izis Satmaris, încheind formațiunea de Sabazii Elese, preotesele lui Sabazius apoteozate în apele Mara, Iza și la Sătmar.

            Sunt, de asemenea, apoteozați topoilogoi bărbații: Paris Armis De Streia Apa, după care vin (și cu el începe categoria aleșilor fondatori și comentatori de texte): elites testaes, elitele tistailor, imediat stând: Litisteis Streiu De Ister, De Hystria, fiul paredrei Hystria Libera Mater Gaya, a neamului protodac Day, într-o imensă diasporă antecimeriană spre sud, sud-est, riguros consemnată de cartografia antică. Această Magna Mater liberă a pământului și a turmelor descindea din Daya Arystia, apoteozată în toponomasticul Daia Română. A fost Marea Mamă a pământului și a susținut cu numele sale de apoteoză apele și țara omonimă: Geția-Sargeția Argestia, unde a locuit neamul ei într-unul din primele asalturi către sudul de Exiles Hades. Bărbatul i-a fost Ares Argestio Orestio, preot ca Levi, pe Eresii Agrești ai Daylor Getis. Cuplul era perceput ca unic zalmosis-ghebeleisis Matre Pater, tatăl și mama patriei Geția-Sargeția pe Apa Argeș. Descendenții lor sunt: Dayna Ayna Daynera, Marea Mamă a neamului Aynii Dunăreni și de Apa Muntelui Cogaion Gaina-Nera, la apa neagră Nera de pe Găina. Este descendenta unei Matre Testaiste: marea mamă a tistailor și tistaeselor, corp de paredrai și asemenea lui Samuel: Dayna Inia Dynia De Gaina Cresta, pe creasta Muntelui Găina i s-a consacrat megalitul de mare pontifa, și în sigla a XII-a drept precursoare. Ea se bucură de suita marilor pontife și magistrați: Balys Branis De Apa Zărneștilor; Zamilia Getisa De Apa Negrești, Crestele Tămușii; Iapona Panonia De Apa Napârca Năpârleștile. În afara de apoteoza toponomastică și hidronimică, unde asigurau viabilitatea cutumei Apa Oilor, au fost iconografiate în columnele megalitice: Năprueli Sili Ramși, sălbaticele pietre ascuțite de la Apa Niprului Sălbatic la Praguri unde locuiau neamurile protolatine Ramșii Năprui, pe atunci purtând și denumirea de Cetele lui Zameagrestus – zarne agrestili cetili. În aceeași amprenta signica ni se impun marile Mame: Dyamares Matre Glinaria de Apa Diema iernatica, matriarheea neamului hiperboreean Anartis, apoteozată în hidronimul Dyerma și supranumită Marea Mamă Glia de Ianuarie, de către adepții riturilor agrarii cu preoții Zamiagrestis. În același grup al Marilor Mame stă Anaytis Sargeția De Apa Argeș la Pârâul Oii Raiului în dimensiunea sacră specială a categoriei: Nirease Zinili Singis Getis, miresele, zânele cu inel, ale Geților Singidavens – cei din Davele Porcului Mistreț. Această categorie de mari Mame, Miresele Inelelor, se mai numea și zânele inimii și ale binelui din inimă făcut (fără ipocrizie). Ele se întruneau cu preoții și judecătorii lor ghebeleisis-salmosis  la votivul gnoseologic Pomul de Aramă: Mărul Rumen al Mumii Lumii cu un Ram de Argint. Este așa-numitul Arbore al Vieții care exprimă apartenența acelor triburi de anarți, singis, getis, în Vârsta de Aramă (neoliticul originar) cu o ramură (cea getică) din Vârsta de Argint, ale Mumelor Lumii – ram de arghir. Zeul strămoș fondator al gnosei ce am întâlnit la acest Arbore al Vieții era: Zân Măruli Aram Ram Arghirus Ion Calyon, străbunul gnosei și gintelor mărului de aramă cu un ram de argint. El era însă replicat de către cei de același sânge și purtând același nume variind după amprenta lingvistică gentilică: Ian Calyan de Găina Mons și Calyanis Armînis (al Aromânilor de mai târziu) de Gram’ și de Miniș – Cogaioane comune pastorale cimeriene, fixând reperele unei migrecii, migrația grecilor micenieni din muntele strămoș Miniș la muntele străbun Gramos.

            Acesta din urmă, prim popas al neamului Armânii, a fost consacrat străbunului de Cogaion, muntele Comunei, de către: Caramanlis Grama, apoteozat în primă instanță a originii pe Caraimani Montis, într-una din colinele funerare – Colines Manis – cu arie de păscut până în Calimanis –munții sufletelor morților, Călimani, drepturile descendenților săi decurgând din imuabila Lex Legis: Apa Oili, până la sursa de adăpare Apa Iadului Ilionului, adică râul din teritoriul de Exiles Hades al Troiei protoistorice; ceea ce i-a adăugat la cartea sa de vizită finalul: Di Apa Iaduli Ilionuli. Ultima denominațiune devine mai explicită prin supranumele-i de: Saramandru Măr Arghir Aluniș-Nyș, ceea ce se traduce: Mândrul Bărbat Luceafărul de Seară în Mărul de Argint de la Apa Saramandru Ilionului și la Aluniș, Apa de la Nyș, cetate pastorală în sudul balcanic, mai apoi și în Asia Mică, sub puterea regilor păstori emigrați, fugiți la Troia. Toți acești magistrați eponimi și bazilei au fost însumați ca ghebeleisis-salmosis zami agrestis în Zeul-Erou Cavalerul arghiro-plastic monetar: Synion Mandru Andru Androginis Caloyanis Ianus Lacrime D’Arghir, Grămadă de Grâu Graimnu Daynu Ramu – Măruli în Mânili Insui, În Sin’Măr De Aur. Numele cele multe erau ca atare cunoscute și pronunțate numai de către adepții gnosei ce-am denumit mai sus și exprimă un Basmu De Povaț cu titlul astfel tradus: Sânion, bărbat mândru, Marele Androgin, cu bărbații cei născuți din sine, Caloienii Ianuși, întru Ianus lacrime de argint (născut din apa Argeșului) grămadă de grâu (belșug de bucate) graiul domnului Daynu, cel ce poartă ramul mărului în mâinile sale ca un singur ins, iar în sinele inimii sale mărul de aur – conștiința și demnitatea apartenenței la Vârsta de Aur a omenirii. Astfel am fost martorii viziunii și vizionării unei numisme de argint geto-dacice pe avers: Călărețul purtând creanga de sigle, vexile și răboaje ale mesagerilor cimerieni în ambasadele din nord spre sud și înapoi, de la Troia, Mikene –Grecia Mică – la Cogaioane – Munții de obârșie ai marilor pontifi și magistrați eponimi. Acest Zeu-Erou Curier însumând formațiunea de Ianuși purta un mesaj anumit și diferențiat de la anotimp la anotimp, de la cauză și eveniment la scop sacru sau administrativ, cu demnă, decentă impunere diaspre patriile de obârșie: Geția-Sargeția, din toate Daciile de baștină paradisiacă. Toate proiecțiile lui Ion Calyon – Ianus Caloian – alcătuiau o Curia, în turneu, un triumvirat de cântăreți de Legis Belagines. O Colenda-Calenda era enunțată mai întâi cu privire la cronologia Țării Marei Mame și cu încă o mulțime de mesaje, aduceri la cunoștință, condamnări, grațieri, atribuiri de titluri și proprietăți bazileilor și preoților din josul Istrului, sub regimul de Exiles Hades. Curierii lui Sânion Mândru Andru – Androginis Calayanis erau purtătorii cutumei: Gaina Daina Da Pomana Insia An-Nouli, doina căinată, cu găina neagră de pomana primei zile de an nou, întâi Ianuarie, când începe inițierea Inia Dinia: cum să ieși din Iad, cu dineele de iarnă, în care intrau preoții și magistrații. Ne aflăm în cronologia celor una sută de mii de ani ai Ianușilor, oligarhie hipeiboreeană, până la zece mii de ani în jos, începutul neoliticului agrar, perioadă în cane se manifestă triburile Tracilor sub emblema Fiilor de Împărat fermecați țapi, căpriori: Retyarii și Geții de la Pietrele Doamnei Grâului și a Piteselor, categorie de brutărese prelucrând cerealele, dar și, de asemenea, patroana proto-pythiilor oraculare agrarii care habitau în Peșterile Nașterii și Renașterii.

            Sigla ce decriptăm se mai referă la Misterele agricole și la inițierile fertilității, peșterile ce le găzduiau numindu-se Monastirili Moștenirili, însuși gentonimul tribului următor având referință la ocupația de căpetenie: Agrianii – cei din neamul Ianușilor lucrând pământul, vecini sau în rapoarte de simbiosis cu păstorii Argiani, argeșenii. Manea Mamă a pământului era apelată Samolsia Megleia Mălai Păsat cu Moș Săpăligă, pe liga Apelor, iar cutuma tuturor acestor ginți se numea Basma (eposul sofic) Apologia – Apoteosa Apelor. Se întemeiază în acest neolitic neamurile Buridacis De Marca (stațiune arheologică, de altfel). Odrysii, coborâți de pe Oder, traversează teritoriul Ardialis Arsili Padurili, ardealurile, pădurile arse, dând nume ca atare așezărilor: Ardeali, Arsele, Pădurile, până la porțile Troiei și toată Asia Mică, așezându-se ca o pânză de mâl fertil peste ei înșiși mai demult plecați în Exiles Hades, sub numele generic Day, protodacii care fondaseră pe-acolo târle, colonii: Agriș, Argatili și Grădinili, numindu-se De Arcadia Day în simbioză ai Euganii Danai. Și aceste Dacii se adresau lui Vergură Verdu Fagu Voioșii, Fata-Fecior (Androginul) Verde Fagul Voioșiei, el purtând în turneele sacre votivul fagul verde, simbolul gnoseologic al doctrinei moiții eroice Vasileea, rustic zicând Voioșia. Remarcăm în această perioadă conceptul: Sofii Co Figurăi Seculus Șaeui, înțelepții cofiguranți ai bazileilor secolului, alcătuind senaturi federate pe câte zece decade susținute de aceleași familii, mai târziu bazileice, și construind instituția Bătrânilor Seculari – Saeculis Șaeui – Saliile Siculis și mai târziu No-Vacii, adică nouă pe un Veac, instituție ce-a dat coerența socială și sentimentul-convingere asupra Nemuririi de care se mirau scriitorii greci reținând în “sursele serioase” o bizarerie barbară. Înțelepții Co Figurăii Secolelor se bizuiau și pe tradiția Cogaionului – Comuna Pastorală – Rarău, Sarcofagul lui Ra, Vasileul Raiului, în acel munte aflându-se cripta Cofragul-Fagur al Zeului Vasileul Exilului. Cu el a început eliminarea din Hyperboreea a elitelor pelasge de culoare, și astfel încheindu-se cronologia Ianușilor, cei negri ca pământul de ogor, părinții celebrilor Arieni care numai blonzi nu erau, deși în colecția noastră de 1.000 de statuete funerare sesizăm ciudați Nubieni blonzi.

 

      2. Lumea și țările mele până la anul 1000 al Erei Noi Am stabilit echivalențele: Ghebeleisis-Salmosis Zarne-Agrestus Sarmis-Sigitus Levi, Samuel. Să le reținem spre a nu mai da mințile noastre ca muștele de toți pereții istoriei, întrucât Tabletele Rosetti cu Tabletele Tărtăriei și cu cele 1.000 de statuete ale Cogaioanelor vor face odată și-odată ordine în istoria lumii antediluviene, în cronologiile popoarelor europene și nu numai.

            În partea a doua a eseului-chestionar voi urmări soarta lumii noastre pe seama clanului Lupului la Daci. Neamul se numea Balcos și din el s-a impus atenției așa-zisei Istorii Antice, Fericitul întru Vasileea Decebalcos, alias Decebal. Simt nevoia unei abateri spre lingvistică: dacii gândeau și vorbeau sintetic, fenomenul haplologiei filologice fiind ușor de susținut de josul în susul timpului, cu două Case bazileice, a Dragoșilor de Cuhea și a Balcilor. Prima familie sta sub auspiciile unui geniu Dragonos, dragonul, de unde prenumele Drago(no)s – Dragoș; n-are nici în clin nici în mânecă de-a face cu vreo presiune maghiară. Numele domeniului voievodal însuși – Cuhea – era la origine: Cughea – Coghea, așezarea Cogaion (comună cimeriană) a unei Cugetătoare Cobitoare, o pyteasă patroană de oracolul Șarpelui cu cap de Lup. Cât privește Balcos, amprenta dezvoltă expresia logaritmică: baiu pecus lup alb labă sucită, coada de balaur scos la apa Oltului, scapă pe mal. Adică geniul turmelor, un megalit cutumear din care a evoluat stindardul, în mod greșit și impus nefondat de către lespezile Columnei lui Traian, drept steagul Dacilor. Nu era decât symurgul sau hymera cimeriană a Casei Balcos-Decebalcos. Falsă, fragmentară este și denumirea acelei patrii de cel puțin 50 de triburi, sus în stânga Istrului, și de alte peste 200 de ginți de-un singur grai protolatin, protoelad, rezultate din fenomenul Exiles Hades dus la apogeu de către așa-zisa migrecie, migrația Cimerienilor, din care au vlăstărit Grecii Mici, Micenienii și Makidonii, Aheii, Danaii, Dorienii și Fochienii, fiind eliminați din spațiul hiperboreean încă în cronologiile Ianușilor.

            Tot de mistificare interesată ține și ideea unei singure Dacii, căci numele Comunelor Pastorale și Agrarii concentrate în jurul câte unui Munte Cogaion (cu sanctuare, cu spații sacre în aer liber, în caverne, cu aliniamente de Columne, altare, porți, arii de menhiri, cu circuri de ziduri duble reduse ca înălțime, ca incinte ale Pomilor Gnoselor, dumbrăvi sacre, izvoare consacrate și, în fine, uriașele Kimitere – cimitirele pe coline funerare cu depozite de statuete hymere cimeriene, pe care idioții de profesie și sabotorii le numesc ludus nature sau, mai nou, truvanți), toate sunt identice cu Țările, Daciile, de unde mai târziu istoricul a zis câte ceva despre Romaniile lui. Ei bine, Daciile mele sunt Prinse și Desprinse într-o perpetuă mișcare de explozie și implozie pe cel puțin 100.000 de ani. Tableta rotunda Rosetti ne impune un cerc de 85 de capete duble și triple, Munți Cogaioane din prima fază a sacralității toponomastice și 56Ś4 obiective arheologice – spații și incinte, cum am numit mai sus, toate primordiale, sedii de baștină. Pe acest tezaur să urmărim clanul istoric Balcos și numele Daciilor în are au făcut operă pe temeiul neamului nostru unic. Citiți numele patriilor mele dinainte și după sacrificiul lui Burebista: Mosia Moș Cratus Cratunus Mo’Craciu, țara străbunului Moșul Conducător Crăciun Une (primul) Moș Crăciun, din care descinde un Draco Drago-Dragonus de Grotele Tămădău, urmat de încă nouă capi de Infernus Apoteosa – teritoriu pe tradiția Tărtăria de mai târziu. Țara se mai numea: Draco Teitera Testaes Tetenis Festi Federate Cromlehis – tărtăria dracului (dragonos), țara țărilor elaboratorilor de texte (Samuelii – magistrații) tătânii titani faști ce se adresau și păstrau evidența timpurilor pe columnele cromlehis, fiecare ținut fiind marcat de către marii stâlpi de piatră neșlefuită și autonumindu-se Federatele Cromlehilor – Patria Virilis Masculis. Ajungem acum la clanul Lupului Balcos pe orația mitologică a Feciorilor Fermecați Lupi (adică suportând, acest neam, metamorfoza războinicilor în superbele carnasiere) și la numele țărilor noastre de vremea mandatului lor de Saecularis – No-Vacis, descendenți din Uriași. Găsim Balcus în ordinul Milis Divi Salii Saldensis de pe apa Moldova până în podișul Valdai al Vladimoldavilor sub auspiciile Cogaionului Munte Moldoveanu, un Balcus Vladulis la neamul Boii, descendenți din Day, protodaci, cu Muntele Cogaion pe Vlădeasa.

            O altă ramură Balcos bate monedă de tipul Vârteju – Balcu Duras – și încă nouă lupi de-ai lor apoteozați Magis Siculis, fiii Cromlehis, marcând drumul sacru al unui Cronos Cimerus, deci susținători de cronologii adică magistrați eponimi. Se adaugă la acești uriași Balcii din Microni Omini, oamenii mici, speța neolitica post Atlantes Calamiteres Terteres (țara țărilor) cu un Balcos Mândru Miclăuș și cu un Balcos Dragoș Madaracius magul Dracilor, de la Mama Dracului – Mădărașul transilvan – în total nouă, acoperind tot atâtea Decade Dacice, la capul secolului lor intrând în scenă alt clan. De-acum țara de-acolo se numește Silveiu Silvacus: Vlasia Lelei Leoaica de Oaș, conducând așezările Vlăsiile – Godrii Asiles antemogules, adăposturile retragerii din calea mongolilor. Este lumea de după anul una mie, când toate Daciile intră sub autoritatea Călușilor de Veac sau Siculis. Este locul unor clarificări: siculis, conceptul administrativ magistratorial și pontifical, trecu asupra actualilor Secui. Călușii de Veac – Siculii – erau formațiuni de Basileeate Demotes (populare) în care acced urmașii casei Decebalcus cu statul major de Zece Lupi – Baluși, sub vraja aceluiași proto Mesia Mândru Andru Androginul – Omul Cromleh (vezi fragmentul de epos sofic: Omul de Piatră, cronică multiseculară și Symurg Cronic, basm cules de N. Filimon), împăratul Mic din Cogaionul Piatra Craiului, unde se aflau Cămările Cimeriene (cimitirul cu hymere și symurgi tipici) ale Yoginilor Bouri-Cerbi Fiii doctrinei Yoga – Bucuria. Strămoșul lor era un Aynus De Ciuc, Ciucea și mai apoi de Rusciuc, după trecerea Istrului, de Râmnicele Badelui și Râmnicele lui Ramunc. Țara cu Muntele Cogaion Vlhiița (mica Valahie) se numea Muncinia Inia Arcum Mioaricum, adică Țara munților, Muntenia Inițială din Arcul Mioritic (cu acel cioban "ungurean"). În Muntenia Începutului au fost adăpostiți preoții din ordinul Orfeilor mutați din calea Hunilor, de la Noricum, cu un preot: Norici Nordi Orhi, și primind Comune Cogaion Orheii Orcum, cei de pe Orcus, actualul orășel Odorheiul Secuiesc. O seamă de locuri capătă onomastica obârșiei celor așezați acolo în virtutea celei mai vechi cutume de Exiles Hades, precum: Cuhele Marcum (ale lui Marcu zis Hel-Marc, cel ca și soarele), Momu (după Muntele Moma – Găina), Omu (sunt cel puțin zece stânci cu sfincși Omu-Amon în toate Daciile de vatră). Urmează toponomasticile apoteotice: Nigora, Gorduna, Aurdan, Miliaru – Rămașili, Ramoș, Strămoșili, Ramașu-Lugoj, Moși, Sihle (pădurile seculare) Helmu (muntele soarelui), unde au primit apoteoza de symurgi morci symurgi nordis, morții nordici. Colinele montane, astfel numite cu toponimii transplantate, au fost rebotezate Muncis Murdahis, Munții Zidului fiilor Daciei, cronicile medievale făcând mai apoi referința la un neam cu nume și origine bizară: Murdahii. Ducatul Federat era condus și format de Argimilis Ducis, ducii de argint de pe Argeș, totuna cu Siculis – Secularii No-Vaci din noul veac. Numismele de argint consacră pe Deceneii Călăreți Agroechii care își împărțeau munca pământului în stil egalitarist; ei erau Călușii de Veac, monedele fiind marcate de sigla: Crucea de Crăci (vezi numismele de tipul Dumbrăveni) sau Cruceaua Ducilor Locului, cei cu masa carismatică pe Coleașa cu Lapte, a zeilor locurilor, strămoșii topoilogoi.  Teritoriul administrat de aceste corpuri de zece preoți Decenei purta numele: Mocio Viclaisium Muncivi Vâlcelili Bucăleasili, pământul strămoșesc al satelor de case cu acoperișul în formă de clăi de fân, munții aparținând sătenilor care își atribuiseră supranumele de Cetățenii Munților – Vâlcelele Celestei Lupoaice, colinele consacrate, cu supraveghetori, pe care se întruneau Călușele Bucatelor la masa Bucuriei de Coleașa Bunătății străbunilor Coloși. Prin urmare, agitația cu problema Secuilor n-are nici măcar suport demografic „minoritar”, acolo ființând, cum arătam și în cartea „Cogaioanele – Munții Marilor Pontifi”, o Valahie Mică, deși inițială, Vlăhița-Murdahia. Dacă istoricii oficiali n-ar limita dogmatic Dacia la zona bântuită de cele două războaie ale lui Decebal cu Traian n-am fi obligați să cântăm prostia din „Deșteaptă-te, Române”, că ne-am născut cam pervers „din doi bărbați cu brațe tari”. Belferii ar trebui mai apoi să ne dea explicații la întrebarea: ce s-a întâmplat cu celelalte țări ale noastre, cu Daciile Libere? N-ar mai putea să ne prostească nici „miracolul” limbii unice pitoresc marcată de dialecte (graiurile celor peste 50 de triburi ale lui Burebista). Ei însă acoperă toate golurile de conștiință și lene creștină cu un pretins prestigiu roman, în fața căruia localnicii s-ar fi pierdut cu firea dispărând din istorie, cum ni se pregătește din nou a ne lăsa niște cantoane la marginea arogantei Europe a imperiilor prăbușite fatal. Întrucât n-au cunoscut lucrarea lui Pudio Ghebeleisis, zeul decenței puterii în istorie.

            În ceea ce mă privește, răspund Chestionarului: Am realizat operă poetică de referință, sunt în Istoria literaturii pe Munte Înalt, am descoperit cea mai veche civilizație (antediluviană) la Carpați, am întocmit operă științifică-arheologică reală, ca atare susținută de cărți precum: „Cultul Zburătoailui”, „Doctrinele icoanelor țărănești”, „Cogaioanele – Munții Marilor Pontifi"”, „Tărtăria, preistoria secretă”, „Cimerienii – o lume calomniată”, „Daciile prinse și desprinse” și am decriptat mare parte din siglele monetare – scrierile geto-dacilor. Dar cea mai mare bucurie și reușită a vieții mele consider faptul că n-am colaborat cu Securitatea, cu Serviciile de Informații ale nedemnei caste militare și am ținut piept prigoanei ofițerimii de Academii Militare. Am câștigat astfel meritul suprem la care trebuie să năzuiască orice adevărat creator. Numai intelectualii minori, îndopați cu demagogia tricoloră, colaborează cu Serviciile Secrete. Creatorii slujesc doar Creatorului și de-aceea reușim noi unde ai lor trișează și sunt acoperiți de glorie nemeritată și trecătoare.

<<<            

 

 

 [index]  [bio-bibliografie[ referinte ]  [ texte alese ]  [ galerie foto ]  [ carte de oaspeti ]