„Figură paradigmatică a poeziei actuale, posesor al unei opere durabile, de o forță a expresiei vizionare ieșite din comun” - Marin Mincu


[ bio-bibliografie ]
[
referinte ]
[
texte alese ]
[
galerie foto ]
[
carte de oaspeti ]

 

Istoria mea, sovietele și bulgarii
            

În memoria profesorului de istorie,

Traian Cristescu, fiindcă ne citea „Miu Cobiu”

și „Toma Alimoș”, în orele sale

 

 

          1. Mă adresez poporului meu din disperarea celui împins mereu către marginile lumii sale: mai în lăturea vieții și istoriei voastre nu puteți să mă dați întrucât acolo unde stau într-un picior, fiii voștri cei învățați la binele celor de toate și de-a gata, nu râvnesc. Sunt singur și stăpân pe-o lume din care toți au dezertat crezând-o deșartă; sunt liber pe-o avere azvârlită de către fiii cei mai răsfățați pe maidanul cu vechimi și demolări culturale în care vehiculele distrugerii istoriei împrăștie stucaturi și mascaroni de ghips, cu voința nătângă de-a rătăci drumul vostru la icoanele mele și la idolii voștri cei mai dintîi. Eu am avut față de voi mai multe datorii decât ați știut să-mi încredințați, și-am primit necuvenită umilință: nu era nevoie de-atâta bătaie, să iau aminte a vă-nțelege. Acum, când istoria voastră a luat cursul pe care nu eu l-am stârnit, dar asupra izvoarelor de evenimente v-am prevenit; acum, când zăporul agitațiilor politice amenință să smulgă toate podurile peste vadurile oilor voastre, mă simt în stare și în drept și-n ultimă datorie să mă înfățișez vouă cu greșelile mele față de mine, căci în calea voastră și-n pofida istoriei voastre n-am stat nici cu gândul, nici cu fapta, nici cu lenea și nici cu boala, nici cu minciuna și nici cu falsele preziceri…

          Iată mai jos problemele în care nu ați făcut efortul să mă înțelegeți, iată împrejurări ale vieții voastre în care fiii voștri bine plătiți de voi, și mai bine răsplătiți de către alții, mi-au dat peste gură să-mi uit vorba, peste mână m-au plesnit să scap dovezile și argumentele.

 

I. Despre bimilenara voastră eroare

          2. Cât rău îmi pricinuia sintagma voastră oficială lucind ca lama cuțitului unui bețiv deslănțuit, pe buzele oamenilor voștri de științe istorice! Nu de două mii de ani aveți voi nevoie întru vechime ca să prindeți putere politică și argumente într-o confruntare falsă, căci nu arhaitatea dă legitimitate unui popor, pe cât forța lui culturală când se poartă cărțile și se cred inscripțiile; armele când se poartă armele, istețimea comercială când umblă banii și cât nu s-a spart târgul, abilitatea politică și geniul combinațiilor inteligente de care nu duceți lipsă dar pe care le-ați risipit în combinații meschine și întru care ați subestimat pe cei mulți dar mediocri, uitînd ca și mine că nu dreptatea unei cauze ne asigură izbânda și că, din contră, ticăloșiile cârdului pe interese pot să dea peste cap însăși ființa unui popor. Pe voi însă v-a bătut zeul vechimii voastre pe care, în deplina luciditate a conștiinței erorii ce-o faceți, îl ignorați: a te lăuda că ai două mii de ani când alții au și mai multe mii, sfidând propria vechime pe lume, este un păcat față de părinții noștri cei neiertători și ați făcut eroarea de-a arăta poporul fiu drept poporul părinte, rătăcind stelele cronologiei și drepturile divine ale morților. Vă aduc la cunoștință următoarele întâmpinări ale mele, cum ieșind în calea erorii voastre și contrazicându-mă cu istoricii voștri m-am opus rătăcirii publice:

          Există între obiectele arheologice dezgropate în teritoriul nostru actual câteva statuete ridicate deasupra simplismului magic băbesc prin așa-zisele motive decorative: statueta feminină de la Turdaș și statueta unui zeu bicefal de la Rast. Am cercetat și sunt îndrituit să vă spun: acelea nu sunt decorațiuni, ci o serie de sigle combinate; din citirea lor eu am scris primele trei volume de peste 2000 de pagini din cartea „Mistere, gnose, erezii și eresuri sofice în Dacia”. Fiecare statuetă – încondeiată ca ouăle paștilor cele dintotdeauna – este un sigillum, adică, în sensul originar, reprezintă simulacrul divinității și poartă semnele, emblemele, simbolurile unor legi apoteozate în practica politică a vremii, zooantropomorfe. Cercetați cele privitoare la neolitic: veți constata, la prima vedere, varietatea civilizației noastre. Aria culturii Turdaș-Vincea acoperă harta a două țări și nu se vor supăra slavii de apus dacă le voi spune că toponimul Vincea vine de la protolatinescul vingo-vingere, frate cu Vânju Mare și Vânjulețul și care, împreună, consemnează apoteoza lui Heracle-Vânjosul, Învingătorul; Vincea fiind divinitatea steatopigă, similară războinicei fecioare Virgo, Fata Bărbată și Virginia Sfântă. Înțelesurile toponimului Turdaș țin de-o primă origine etruscă la Carpați, antemediteranee, care a implantat protolatinitatea acolo, Turdaș fiind frate cu Turț și Turda, și consemnând așezări umane care trăiau după rigorile legilor belagine ilustrate de către mituri hiperboreene, vorbind graiul tursan. Am afișat drept copertă a cărții mele de poeme „Condica în versuri” o phaleră prevelată din teritoriul nostru actual, declarată de arheologi a fi de origine etruscă, dar faptele au fost luate drept accidente și bizarerii ale istoriei și ale poetului. Eu v-am avertizat la vreme, nu puteți să-mi reproșați egoismul de-a fi ținut numai pentru mine adevărurile ce urmează:

         Istoria noastră este multimilenară;

         Părinții noștri au cunoscut și folosit scrisul uzitând de-un extraordinar de amplu registru de sigle și rune.

          Din rațiuni care țin de natura ocultă, inițiatică, a religiilor vechi, calea către înțelegerea acestor semne a fost barată de-o serie numeroasă de dificultăți și chiar pericole magice, astrale.

          Și încă v-am spus: Părinții noștri vorbeau și scriau latina populară de obârșie nordică, dacică, troiană și etruscă mai apoi; părinții noștri au făurit un sistem de reguli, legi, cutume și norme; datini, edificii publice și instituții de cel puțin cinci milioane de ani vechime. În cartea „Vexilele bazileilor”, al patrulea volum din ciclul „Mistere, gnose, erezii și eresuri sofice în Dacia”, urmează să găsiți o parte din ele. Acestea sunt realități cunoscute în parte de către unii arheologi dar neafirmate din cauze pe care le vom analiza mai încolo. A ține în continuare taină sau rea înțelegere asupra vechimii noastre de limbă, scris și așezământ cultural, religios, înseamnă să ne prelungim rătăcirea ce va duce la acumularea a încă multe alte erori și denaturări. Din falsificarea cu bune sau rele intenții a trecutului nostru izvorăsc toate greșelile politice și nefericirile istorice ale poporului român și ale conducătorilor noștri.

 

II. Despre monezile triburilor noastre

3. A vorbi despre traci în zilele noastre constituie un prilej de-a te expune ridicolului, de-a te compromite profesional, deși există în țară un institut de așa-zisă tracologie, iar în străinătate o mișcare complexă. Nu este nici locul și nici nu intenționez să mă ocup de tracologia oficială, de dedesubturile ei politice și economice, eu aduc la cunoștința poporului meu locurile și faptele mele în care n-am reușit și voi anunța cauzele din care consider eu că n-am reușit.

4. „Cavalerul Trac” este o izbândă a mea și a voastră. În convorbirea literară, de peste o sută de pagini, realizată cu A. T. Dumitrescu, cu ani în urmă, arăt în amănunțime și amărunțime-amară împrejurările prin care am ajuns la elucidarea cultului religios al Cavalerilor Danubieni, pe cont propriu. Am să rezum aici următoarele, făcând oarece erată la cele de până acum enunțate ori scrise aiurea, dar nu anapoda: Cavalerul Trac sau Danubian, atât în votivele de piatră, pe plăcile de bronz, dar mai cu deosebire în monezile geto-dacilor, este o alegorie dispusă în următorul eșafodaj: a. Călărețul propriu-zis: este o sumă de sigle anume așezate, un ansamblu de litere etrusce, grecești, semne sarmatice, litere semitice și dintr-alte alfabete, fără să mai vorbim de sistemele de semne populare perpetuate pe cusăturile țărănești, pe lucrările edificiilor rustice, în lemn, pe o seamă de pietre și stînci anume plasate față de coordonatele solare si astrale din teritoriu. Această sumă de semne se orînduiește după aspre reguli astfel încît să alcătuiască atît corpul uman, steagul de solie, ramurile gnoseologice, cît și alte obiecte de care răspunde, în coordonatele mesajului său, Călărețul. Supusă unui anume tratament matematic, verificabil, alegoria de sigle produce inscripții în termeni reciproc verificabili cum ar fi de pildă conceptul ce desemnează formațiunea bazileilor de gnosă similară, bisericii în creștinismul arhaic, cu sensul de grup al aceluiași Credo, astfel: Țurca = Ciurca, Țărca, Ciurci, cu unicul înțeles de Iglessie iar Călărețul este basileul sau bacileul sau baciul Credoului respectiv.

    b. Calul, un ansamblu de semne și de obiecte arheologice care se pot vedea de-acum în vitrinele muzeelor de istorie, altare, efigii și tot soiul de amplasamente magice astrale, constituie propriu-zis Țurca, acel animal de carnaval tradițional zis Capra sau Burița. În această alegorie sunt înglobați nominal și cu efigiile lor bazileii gnoselor, ereziilor și eresurilor sapiențale care alcătuiau senatul unui trib : geții, cotensis, sarmații etc. Deci, Cavalerii Danubieni și Caii lor nu sunt alcătuiri sincretice cum s-a zis, ei sunt Țurci sau Ciurci – biserici arhaice cu legile și cu preoțimea și cu zeimea lor. Am trecut de cincizeci și cinci de ani, sunt mulțumit de poemul „Cavalerul Trac” și omagiez pe această cale rațiunile divine ale strămoșilor care mi-au călăuzit intuiția, încît pot zice că nu-i neadevărat și nonriguros științific nici un vers din acest poem. Deși nici legile poeziei, nici voi nu mi-ați cerut să fiu științific, dar nici n-ați spus că aceea ar fi o carte nereușită a mea, vă mărturisesc astăzi că nu mi-am îndeplinit sarcina sacră pe care o aveam; la vîrsta aceasta, după atîtea insistențe, acum tot poporul romîn ar fi trebuit să știe ceea ce cunosc și mi s-a dat mie despre credințele străbunilor mei și-ai lui. N-am reușit, am subapreciat formele istorice contemporane, am respins înregimentarea, întrucît grupurile sociale îngăduite oficial aveau și au un fond minor, diversionist.Apartenența mea la Partidul Comunist o consider o state proprie de imaculare istorică asigurată de către primatul politic și etic al operei mele, precum și de către inițiativa gestică de care am dat dovadă. Alții, profitorii istoriei și delapidorii ei, m-au plasat la marginea vremurilor mele, de n-am putut face mai mult pentru voi. Era într-o ședință de învățămînt de partid cînd în fața unui reputat profesor de istorie (la scriitori formele oficiale de îndoctrinare, susținute de specialiști în domeniu nu erau o prostie publică) am emis ideea că monezile geto-dacilor constituie un sistem de mesaje riguros elaborat, cînd un coleg mai în vîrstă, colecționar de tanagre pontice și monezi geto-dace, m-a sfîșiat de teamă să nu-i devalorizez tezaurele.A fost prima mea confruntare și primul pumn luat în piept. Al doilea demers în problema monezilor geto-dace a fost dat peste cap mai elegant de data aceasta, la Secția de Propagandă a Comitetului Central al P.C.R., în felul ce va urma a fi descris mai jos. N-am reușit cîte aveam pentru voi, dar nici voi n-ați izbîndit pentru mine prea multe și nici nu v-ați obosit să mă apreciați.

 

                                  III. DESPRE SILEXURI 

 

   5. Există în inventariile de morminte o serie de obiecte care au fost ignorate dacă nu total, în orice caz minimalizate, cînd n-au fost aruncate cu pămîntul viu sau fosil de către lopata arheologului calificat. Am în vedere o seamă de așchii de piatră tare, cremene, și arare silexuri de import antic, asupra cărora m-am aplecat și la propriu și la figurat în preumblările mele pe Dealul Mare-Istrița, un adevărat sanctuar al vechimii, pe care vreau să le supun atenției voastre. În arhiva ce s-a alcătuit la mine acasă, cu vremea, am un ciclu de vrea șase planșe cu un număr de cel puțin cincizeci de imagini, prelevate dintr-un ciob de cremene extras dintr-un mediu arheologic cercetat de către oameni calificați; piatra focului, oricum: fotografiate și supuse unui anume procedeu bine întemeiat, acele imagini se constituie într-un album de inventarii de morminte: altare, pharele, phiale, statui și statuete, incinte, care fac din imagolatria silexurilor aceeași lume cu iconografia monezilor. M-am prezentat cu ani în urmă la secretarul cu propaganda Cornel Burtică, un mare om despre care pot spune în treacăt că a modelat întrucîtva viziunea mea despre activistul de partid din eșaloanele înalte: imparțial și nesupus ierarhiilor securiste. M-am prezentat la acel om cu sentimentul că mă adresez vouă, romînilor, după ce îi trimisesem cîteva pagini însoțite de fotografii prin care demonstram că înscrisul Filip de pe monezile geto-dace, ca și imagolatria acestora, variază; sesizam mai multe alfabete și-o întreagă situație ce mă determinau să susțin că banii strămoșilor mei nu sunt simple copii ale seriilor monetare grecești și romane, cum se crede. Cornel Burtică a convocat pentru mine mai mulți profesori de istorie, notabilitățile și oficialii timpului. Era înaintea stabilirii prin decret a aniversării întemeierii statului centralizat dac prin martiriul de operă istorică al lui Burebista. Dupa ce activistul de bun simț și luciditate la actul vieții m-a prezentat acelei echipe, cu părerile mele despre monezi, și după ce eu am desfășurat pe masa înaltelor autorități planșele prelevate din acel silex, cel mai în vîrstă profesor și autor de manual de istoria romînilor, care în cîteva minute a înțeles sensul demersului meu (deși era medievalist), a conchis: Este o construcție, dar nu putem prevedea reacția sovietelor și a bulgarilor! Acesta a fost verdictul poporului romîn prin viu graiul unui profesor de istorie a romînilor: că sunt capabil de construcții de idei, dar că nu putem prevedea reacția vecinilor noștri și deci sunt un instigator, un agent al dezordinii, un pericol pentru patrie. Și eram tînăr, și mai credeam în profesorii de istorie oficială. Atunci am înțeles pericolul ce vine asupra mea din partea catedrei de la care se predică istoria, lucru peste care am trecut cu inconștientă dîrzenie, dar din care am desprins cîteva adevăruri asupra istoriei popoarelor mici, înconjurate de mai mulți de alt neam și de altă lege și limbă. Puternic a fost acest al doilea pumn în piept și putea să mă arunce din ring. Am colegi nu mai talentați decît mine, care, datorită respectului ce-l poartă buchiei ascultate sau citite în facultate, robindu-se tezelor oficiale asupra istoriei noastre, mîncă buna prescură și beau vinul domnitorilor versificîndu-le bătăliile și aghezmuindu-le edificiile; au fost puși în fruntea meselor și stau în centrul politic al atenției oficiale fără pagubă de conștiință. Căci a avea conștiința curată în România echivalează cu a fi de aceeași părere cu portretele ce se bat pe peretele din fața clasei și se scot atît de repede și dezastruos, în această țară. Despre erorile ideologice ale istoriei oficiale a romînilor aș vrea să vă vorbesc mai departe și să vă sugerez consecințele tragice care decurg din învățămîntul istoric pentru conștiința ce se cere să lumineze Lauda Patriei. 

 

                       IV. ANABAZA ȘI CATABAZA SUDICĂ

 

    6. Marea sperietură pe care ne-au tras-o istoricii oficiali ai Imperiului austro-ungar acreditînd ideea vidului postaurelian și a nelegitimei infiltrații romane din sud a lăsat adînci ciarcăne la ochii istoriografiei romîne; un adevărat complex al imigrării ne-a copleșit pe toți, iar profitorii conjucturilor politice s-au grăbit, ca într-o adevărată bătălie de la Posada, să arunce cu bolovanii ideilor lor și chiar cu unele strălucite săgeți căutând să pătrundă asupra năvălitorilor, ajungînd pînă la brutala formulă propagandistică a „continuității neîntrerupte pe aceste meleaguri”. Am luat și eu parte la campania anti Roesler ca la un adevărat război de independență națională și ideologică, sub generoasa și naiva îndrumare a ideilor Școlii Ardelene, dar maturizîndu-mă am început să disting țesătura tendențioasă a flamurilor sub care se agitau amebele tabere. Am argumente și mi-au dat zeii documente să vă spun astăzi: da, domnilor, venim și revenim din sud, suntem mediteraneeni, etrusci și apoi troieni și totuși dunăreni și ponto-carpatici întrucât am plecat din Cimeria. S-a petrecut și aici o schimbare de locuri în timp, o amnezie ciudată a încurcat calendarele; descendenții au început să facă gura mare la obîrșeni întrucît  noi suntem Hiperboreenii.

   7. În orice tratat de istorie a artei se află reproduse cîteva desene pe os din paleolitic, printre care unul deosebit de drag inimii și minții mele; el arată un bizon rănit cu capul întors peste umăr lingîndu-și rana din omoplat. M-a nedumerit variația liniilor, grafica diferită în care sunt sugerate părțile corpului de animal vînat; am procedat cum am știut și am început să sesizez lucruri ciudate: în coama boului aceluia, silueta unui bărbat cu un braț retezat de la palmă – dăduse o mînă de ajutor soarelui și i se tăiase deci acea parte cu degetele ca și cinci raze. Ciudat dansa acel bărbat cu o mînă-n greabănul taurului, cu alta retezată, ca în vedenia de pe-o clasică cupă cretană. Și alte amănunte ciudate mai sunt în acel desen – cifru.Am extras vreo cincizeci de imagini aplicate pe vreo zece coli de scris. Acolo, printre altele, se vede un Mesia nerăstignit, dar cu palmele și labele picioarelor pătrunse de cuie și nu vreau să spun mai mult despre Zagreus care s-a dat pe sine de hrană în chip de carne de bizon; vă rețin atenția doar cu o steatopigă în chip de vas leit cu zeița – recipient de la Vidra, ce se vede în desenul de pe acel os.  

    Cînd am plecat din Nord pînă în sudul mediteranean, cînd am ajuns pe malul atlantic la Glozel și Morbihan și la Altamira, cînd am urcat în luntrii și-n monoxile făptuind anabaza sau catabaza la Istru?

 

    8. Cu mulți ani în urmă într-o revistă pariziană de știință, o serie de tablete și un articol acreditau ideea apariției scrisului în Balcani cu o mie de ani înaintea Sumerului; s-a dat la iveală mai apoi medalionul de la Tărtăria cu încă două tablete descoperite în actualul nostru teritoriu. Mediile de preocupare tracologică au jubilat, apoi lumea s-a liniștit, scepticismul și expectativa s-au instalat ca-n Balcani. Am procedat iarăși cum am știut și am adăugat patrimoniului meu documentar încă un număr de aproape o sută de fotografii, variante ale tabletei de la Karanovo. Un profesor, profund și demult cercetător al mitologiei și etnografiei noastre, căruia m-am confesat, m-a sfătuit să descriu faptele, să le dau interpretarea ce-o consider și să mă pregătesc de vremuri de-o bună cunoaștere a vechimii. Pot să vă spun că v-am servit cu credință întru adevăr și nepărtinire. Aduc dovezi că ați scris înaintea semințiilor sumeriene și nu în rudimente grafice, ci în sigle și rune ideogramate. Ați fost în sud, la Karanovo, toponim ce se tălmăcește: Noua Fecioară Neagră.

          Nu vă speriați, nici nu vă jenați că veniți și din sud. Puneți istoricii voștri de profesie la lucru să vă răspundă: cînd a fost anabaza și cînd catabaza voastră din sud și de la sud, nordul al cui era pe cînd erați? Eu vă pot răspunde urmărind vetrele voastre de cult, idolii și toată imagolatria din tableta de la Karanovo.

    

          9. Atît dezastruoasa invazie romană de sub conducerea lui Traian, cît și binefăcătoarea retragere aureliană, constituie în istoria noastră o săptămînă, dacă nu o zi, din viața poporului ce-ați fost și sunteți, indiferent de așazisul aport roman la așa-zisa geneză a noastră. V-a arătat și Nicolae Densușianu că vorbeați priscalatina înaintea nesăbuitului viol istoric ce-a avut drept scop aurul transilvan prin care ați mai dat o sută de ani de viață imperiului aceluia păgubitor cît toate imperiile. De ani de zile strig în pustiu să veniți să vă dau cărțile și toate scrierile părinților voștri, dar fiii voștri pe care cucul roman i-a ouat în cuibul mierlei noastre mă dau jos din părintescul meu să mă alunge din țară. O răfuială de două mii de ani se petrece în casele și-n toate așezămintele noastre și-n sufletele noastre: tot timpul cîte un Traian bagă gladiul în pieptul unuia unic Decebal și vă nedumirește dihonia națională, lipsa de coeziune, anarhia ciclică și zădărnicia sisifică a totul în toatele istoriei naționale. Pe mine nu m-au mirat nici calomniile, nici odioasele practici ale mediilor așa-zicînd intelectuale care urmăreau discreditarea și uzura fizică a celor ce ne ocupăm de vechime în alt sens decît cel oficial. Dumnezeul poporului acesta dezorientat să-i plătească acelui demnitar cu oarece faimă de om cult care a scris articol în „România literară” și tuturor dascălilor lui de limba română, în care sunau cătușele spre mîinile celor ce ne întruneam căutînd calea dreptății dacilor. Dar la urma urmelor, de ce numai a dacilor? Dar dreptatea și dreptul la istorie a celor mai bine de o sută de triburi trace, dar legile și graiurile, zeii strămoși, datinele și înțelepciunile celor peste cincizeci de triburi carpatice, pont-dunărene, pe care le-a strîns Burebista sub sceptrul său, lor cine le mai dă vreo dreptate dacă nu și-au dat-o singuri? Și într-adevăr, și-au dat-o; peste două mii de pagini am tălmăcit și oricînd v-aș putea pune pe masă o carte cu toate ale lor necunoscute edificii, legi, zei și bazilei, dar fii voștri cei mai huzuriți m-au lovit peste gură și m-au smerit; și a venit vremea să nu vă mai trec cu vederea nepăsarea față de cei născuți sub steaua sacrificiului. Eu nu mă voi mulțumi cu ofrandele și laudele voastre postume, sunt hotărît să vă dau o lecție care să răzbune pe toți pierduții de voi din ura pe care nu înțeleg cine v-o inspiră din generație în generație cu gîndul de-a vă șterge de pe fața pămîntului cu propria voastră mînă.

 

                                    V. LA SCIȚII NOȘTRI   

 

          10. Să vă iau blînd și tot nu veți pricepe. La început, pe cînd teama de ei nu era, întrucît unii colindau de la gurile Istrului pînă-n stepele lacului Meotic, în acele vremi pe cînd spaima de ei nu ființa întrucît regii păstori de boi umblau din Vîrful cu Dor pînă-n mîlurile Nilului, pe atunci pe cînd locului nu stăteau întrucît cu turmele de oi treierînd lumea cunoscută lor și măsurată pas cu pas față de toate stelele și în deplină înțelegere secretă cu tutela Zodiilor și deci crezînd în Zeus Colosus mijlocitorul osmozei cosmice, nu se legau de-un loc anume ci numai de apoteoza apei, de epifania bucatelor păscute de turme și a cirezilor preschimbate-n aliment sacru, de comunicare și mulțumită întru Zagreus; parcurgînd ei periplurile lor inițiatice la marile așezăminte din coloniile pelasge, teamă nu vă inspirau întrucît eram noi înșine în legea și sub bazileii noștri. Au venit din astre marile diviziuni; Cain pe Abel l-a ucis, Romulus pe Remus, Siminoc și Busuioc s-au certat, Afin și Dafin au fost bîntuiți de propria Dichotomie, sciții care s-au așezat legatu-s-au de cultul locului într-o vastă Gnosă a Topoi-Logoilor: aceștia vorbeau priscalatina și dacă mult trîmbițata romanizare pe baza prestigiului cultural a dacilor liberi s-a petrecut într-o sută de ani, cînd nordicii au stat sub sandaua romană cîte cinci sute, fără să li se ia graiul, noi spunem: mutație n-a fost, ci evoluție, căci limba romînă de azi nu-i o fiică a limbii romanilor ci este o soră mai bătrînă care de la Tusculum la Troia lucrînd prin două sute de triburi și seminții s-a limpezit și păstrează forme de care cultivatul grai de la Roma s-a dezis cu infatuare și superficialitate. Dacă v-ar spune acest lucru un belfer german ați jubila. Ale mele însă vă supără și mă urîți! Vin în fața înțelepților voștri și le zic: dați-mi orice nume de munte, de apă, de rîpă, de peșteră, de plai, de pădure și vă spun ce gnose și eresuri au predicat acolo; dați-mi numele unei movile sau al unui pinten de piatră mai aparte și vă spun numele legilor ce s-au enunțat acolo mai întîi. Numai prin lucrarea numelor de locuri, nu cum le explică savanții voștri, răstorn toată tevatura vidului postaurelian și deopotrivă toată Cîntarea Romîniei voastre prin care încercați în mod ridicol și de prisos să vă susțineți continuitatea, de parcă adversarii voștri nu ar ști că voi ați fost și sunteți din nord pe cît sunteți și din sud: dusul și întorsul vostru au fost ciclice și vă paște perioada iarăși!

    Zicînd că vreți în Europa, cu atîta tărie gazetărescă, peste o mie de ani au să vină documentariștii să dovedească solid că n-ați fost în și din continentul ăsta înrudit, de erați vreodată, nu duceați atîta dor și nici atîta rugă nu ați fi ridicat spre continentul reginei aceleia fugită cu Taur. Dar nici mitul ăsta nu-l pricepeți pentru că nu sunteți pentru mit, deoarece nu sunteți pentru istorie; pe voi vă interesează piața slugărniciei sau integrarea sub orice punct cardinal politic.

          De sciții noștri să nu vă mai temeți, îi cunosc bine acum.

          11.Cu ani în urmă, ridicam de la picioarele unui mal de nisip o piatră ciudată; ca în basmele noastre s-a întîmplat: rău de-o vei lua, dar mai rău te vei căi de-oi lăsa-o acolo! Am scris cartea „Cultul zburătorului”, apărută într-un tiraj de batjocură. Din acele zile merge războiul fiilor voștri bine plătiți în contra muncii mele. Am afișat una dintre acele pietre pe coperta cărții mele „Megalitice”, cartea cea mai solidă și una dintre cele mai de durată ale poeziei voastre; acum oficialii care ordonaseră tipografilor să facă grevă socialistă refuzînd să-mi culeagă textele sub un motiv nătîng, aceiași sau moștenitorii acelorași urzitori de confuzie și derută publică se fac a nu fi auzit de „Megalitice”, nici de autorul ei.Vă întreb astăzi cu fața spre Dumnezeul vostru Cel din Piatră: cum ați crezut în nerozia aceea după care aș vrea să vă dau pe seama sciților și să vă vînd în folosul moștenitorilor sarmați? Vorbesc bulgarii sau ucrainienii sau rușii latina noastră? Români! Un complot sub diferite acoperiri schimbătoare de la etapă la etapă se urzește pe seama vechimii noastre: mai întîi  și pînă acum negîndu-ni-se, mai apoi nereușind vor rătăci tineretul nostru învățîndu-l rău: că nu mai înseamnă nimic vechimea, că schimbarea și înoirea pînă la uitarea a tot ce-a fost sunt prețul lumii, că nu Statul pe Loc și apărarea locului de baștină valorează, ci vagabondajul sunt legea aleasă a lumii.

  Eu, în cele ce am citit din pietrele mele găsesc astăzi: că părinții noștri sanctificau legile balagine și toate doctrinele. Vă-ntreb cu lacrimi în ochi pentru ce nu învățați ce-a fost odată, rămînînd acasă sub stelele topoilor voștri consacrați fiecare cu cîte un nume de lege și legiuitor, de strămoș cu merite față de obștea sa? Astăzi încă, batjocorind opțiunea mea, dați cu propriile mele pietre încercînd o și mai ticăloasă lapidare. Cu ani în urmă, un neprieten care trăsese pe fața lui galeea păcălelii publice arăta în ziarul lui „Săptămîna” o serie de cartofi dîndu-i drept pietrele mele. Mi-au pîngărit munca și viața și mi-au batjocorit opera – prin care speram să mă salvez explicîndu-vă prețul de neconceput al acestor statuete de betoane arhaice! Nu va fi pace în sufletul și-n toată ființa mea fizică și morală cît acela va mai trage o gură de aer din aerul anilor mei și cît aceia ai lui care au adunat torent de insulte și bătaie de joc pe seama convingerilor mele legate de pietrele despre care vă vorbesc, vor viețui. Însă, cu ani în urmă, apărea la Kiev o carte ce antologa și explica proveniența unor semne culese, în marea lor majoritate, de pe pietre ca ale mele. Sistemul scrierilor sarmatice din zona din jurul Mării Negre n-a fost descifrat nici la Kiev, nici într-altă parte. Eu am alcătuit cartea „Vexilele Bazileilor” despre care v-am vorbit la început, citind semnele din munca ucrainianului Draciuk, dar voi mă urîți. V-am luat blînd și n-ați priceput pentru că sunteți sortiți risipirii; urii voastre și mașinațiunilor voastre politice voi răspunde cum știu eu.

 

                   VI. SUB LEGEA TOPOILOR TERAPIOI 

       

          12. Să batjocorești în obște o viață de om numai pentru că respinge un roman cu fresce și fotografii de-un academician Daicoviciu, iată o intoleranță medievală în plin secol XX. La urma urmelor, ce sunt aceste pietre? Am să vă arăt la vreme: nu mai înainte de-a vă mai spune de unde vi se trage complexul de inferioritate istorică și boliți de drama discontinuității, ignorînd că v-ați părăsit zeii; nu vă mai lăudați cu creștinarea: a fost din sila de sabie și impozite. În preajma anilor 1300 v-ați dezis de Dumnezeul vostru primind în schimb recunoașterea politică în istorie consemnată la capitolul Întemeierea Țările Romîne, cu Basarab și Bogdan, primind ajutor oștile Bizanțului contra regatului maghiar și învoială de la Roma papistașă de-a vi se da lăsarea într-ale altora, ca într-ale noastre în cele denaturate. Simt cît de mult mă urîți atunci cînd înțelegeți cît adevăr este în ceea ce spun.

          În momentul în care scriu acestea îmi vine gîndul rece al adevărului: sunt un mare naiv, fiii voștri cei răsfățați și-n fruntea meselor aduși mă vor ucide de invidie; pizma lor animalică a întocmit liste cu tot felul de păcate pe seama mea. Oricît se va schimonosi orînduirea voastră, ura lor mă va petrece. De pe înălțimea dîmburilor părinților mei pot să le spun implorînd mînia Dumnezeului meu: mă consider om împlinit, am vrut să vă arăt că mă pot realiza și fără bursele voastre americane; în aceste vremuri de cenuși în creștet am refuzat lepădarea lașă și oportunistă de propriile idei, chiar dacă acestea au fost compromise în ticăloasa conlucrare dintre fiii oligarhiei purpurii cu progeniturile protipendadei albe. Convingerile mele mi-au insuflat modul meu de viață care îmi dă dreptul de-a le răspunde impostorilor de la controlul calității omului în socialism ca și în neocapitalismul de azi: m-ați întrebat mereu ce caut aici, și vă răspund încă o dată: dar este dreptul meu să vă iau la întrebări: ai cui sunteți, ce căutați voi în vremuri și-n locuri încredințate mie? Cu toate prilejurile m-ați dat la o parte împingîndu-mă peste hotare și vă răspund: nu mă voi lăsa alungat! Dar pietrele mele, cărțile și toată munca mea le voi pune în mîna celor ce știu să respecte lucrarea celor hărăziți  lucrării. Poruncește mie inscripția: „S-a scos aici Ciștiul anilor țării cu zeii anilor lor și ai țărilor celorlalte, sărindu-se peste Indus; Căci, de la Indus cu jind s-a zărit Vișnu Ans Sîva și nu s-a dus Cel Dîrz; Dînsul s-a născut și s-a arănit (crescut cu greu) și s-a urnit de la Văscior Cîrna; Pînă la Vincea scandînd Zeului, adică lui Dak; Dar pe care să-l dăruiți neamului Bisericii Dumnezeului Tao și Dumnezeului Oii-Pasăre – Oaia Înaripată a Celui Născut în Anzi: Judele Mireselor veni-va!” Opresc aici inscripția și pentru că simt ura voastră năpraznică pentru cele ce mi s-au încredințat și pentru că tot nu veți pricepe ceea ce nu vi s-a dat să pricepeți. Foiască viermii serviciilor voastre de spionaje și contraspionaje ! Umilințele istoriei voastre le-am lăsat în urmă: nici peste umăr nu le mai privesc.

  Eu sunt sub Legea Topoilor Terapioi! Zic numele locului și mă purific.

„Totuși Iubirea”, Nr. 32/ august 1991

 

 

 [index]  [bio-bibliografie[ referinte ]  [ texte alese ]  [ galerie foto ]  [ carte de oaspeti ]