„Figură paradigmatică a poeziei actuale, posesor al unei opere durabile, de o forță a expresiei vizionare ieșite din comun” - Marin Mincu


[ bio-bibliografie ]
[
referinte ]
[
texte alese ]
[
galerie foto ]
[
carte de oaspeti ]

 

Calea Cicorilor

 

De trei ani, o tufă de cicoare umblă prin curtea

cu ierburi a casei noastre de la țară.

Primul an crescu la piatra de râjniță ce-am

zidit-o în parapetul polății –

Simbolul timpului care macină rotindu-se în sine: semințe, seminții.

O tufă plăpândă, crengi slabe, purtând ciucuri de flori de câte o zi –

Răsar în zori să apună veștejindu-se până seara cu toatele,

Lasă loc altora, încet crescătoare măsuri ale timpului mic.

Cetăți marcate de câte-o stea în albastru

mai sacru decât la Voroneț;

Un candelabru verde legănându-se de la pământ la cer,

nici n-am băgat de seamă când a dispărut cu stingere lentă.

 

A doua vară, locul a rămas gol: planta se

mutase mai lângă lumina drumului,

Spre Miază-Zi; la vre-o zece pași de locul dintâi

crescu alta aidoma celei trecute.

N-am înțeles ce căuta, încotro plecase, ce avea de gând.

 

Abia anul acesta, al treilea, o găsirăm lângă verdea galerie, la prispă,

Înaltă, până la cănile cu apă unde ne spălăm noi pe față –

Aceeași plantă: crenguțe slabe, înstelate de flori albastre

Luând asupra sa mersul în timp, calendar de crengi plăpânde.

Înaltă până unde umblă pisoii – ne umple și vara aceasta

cu albastrul ochilor săi, de fecioară sophină,

cu privirile sale ca Marea Egee, cu uităturile perpetuei adolescente.

Ajunse să ne bage în seamă zi de zi

tot cu alte flori în râvnă către Sud –

se uită hăt, către Macedonia, până în Mikene,

Tracia străbunilor și Troia.

 

Eu, care am descoperit cum pleacă Danaii, Dorienii,

Aheii din Tableta a II-a Tărtăria,

Părăsind mai întâi Dacia către Mări, am înțeles

mesajul tufei de cicoare:

Mă tulbur și meditez la mersul gintelor de-același neam cu privire albastră.

Dacă planta aceasta înflorind mediteranean,

în trei ani făcu treizeci de pași spre Sud la cale de lume,

cum altfel popoarele mele din nord plecând

de sub negura primordială a Polului,

ajunseră-n Miază-Zi cu două sute de triburi getice, ale Tracilor?

 

De sus, de la Marea Baltică, din Maramureș,

de la Simeria, umplură cimerienii Europele de Apus și Răsărit,

asemenea tufelor de cicoare, din aproape-n aproape, cu turmele și arcașii,

de la Vișeu, Valea Lăpușului, de pe Mara și încă

de pe Târnave, Someșuri, de pe Mureșul Tărtăriei.

 

Nu mă cred belferii de istorie mucegăită

în școlile idilice greco-romane.

Dar cercetați cartea înțelepciunii, ciclurile migrației la cicoare!

Veți înțelege cum au mers neamurile mele

din loc în loc ducându-și locul de-acasă –

Același sacru spațiu înfiorat de tălăngile turmelor.

 

Dar Vremea tuturora e Maica Mea,

cu ochi de cicoare, albaștri ca ai Herei.

 

25.VII.2005, Sărățeanca

<<<            

 

 

 [index]  [bio-bibliografie[ referinte ]  [ texte alese ]  [ galerie foto ]  [ carte de oaspeti ]